02.07.2015 10:37

Val de caniculă în Europa de Vest, cu temperaturi-record în mai multe oraşe

Europa de Vest se confruntă cu un val de căldură extremă, temperaturi-record fiind înregistrate în mai multe oraşe şi milioane de persoane fiind afectate, relatează Associated Press în pagina electronică, citat de Mediafax

Autorităţile din Franţa şi din alte ţări au avertizat bătrânii, familiile şi persoanele vulnerabile să fie atente la riscurile pentru sănătate. Oficialii din Paris au deschis camere cu aer condiţionat pentru public.

O masă de aer cald care circulă către nord dinspre Africa a ridicat considerabil temperaturile din Spania, Portugalia, Marea Britanie şi Franţa în ultimele zile. Sud-vestul Franţei a înregistrat marţi temperaturi de 42 de grade Celsius, iar Cordoba (sudul Spaniei) aproape 44 de grade Celsius.

Ultima oară când s-au înregistrat 40 de grade Celsius la Paris în iulie a fost în 1947, potrivit meteorologului Francois Gourand de la Meteo France. Luna august este în general mai fierbinte, dar ultima dată când Parisul a avut 40 de grade Celsius în această lună a fost în 2003.

La gara Lyon din Paris, au fost difuzate în mod repetat anunţuri prin care călătorii erau sfătuiţi să bea multă apă şi să nu se suprasolicite. Medicii au fost în stare de alertă, pentru a răspunde prompt în cazul unor situaţii de urgenţă.

"Avem multe zile de caniculă înainte", a afirmat Gourand, adăugând că o mare parte din sudul Franţei, de la Toulouse până la Lyon, va înregistra temperaturi de până la 41 de garde Celsius până la mijlocul săptămânii viitoare.

În Marea Britanie, care este mai puţin obişnuită cu astfel de temperaturi decât vecinii săi, miercuri s-au înregistrat 34 de grade Celsius la Londra.

Numeroşi călători de la metroul din Londra au declarat însă că nu îi deranjează căldura. "Îmi place. Nu pot să mă plâng", a afirmat Maggie Cloud, o studentă care plănuia să se relaxeze în parc. "Plătim mulţi bani ca să mergem în vacanţe în străinătate, iar acum avem vremea bună aici. Este mai ieftin", a adăugat ea.

În Spania, turiştii veniţi pentru a se bucura de soare şi plajă erau de asemenea încântaţi de căldură. "Superb. Rezistăm foarte bine", a declarat Petroneo Zaldumbide, un ecuadorian în vârstă de 65 de ani aflat în vacanţă.

Autorităţile spaniole au afirmat că ultima săptămână a adus temperaturi-record pentru luna iunie, Madridul înregistrând aproape 40 de grade Celsius, cea mai ridicată temperatură din ultimii 95 de ani.

Portugalia, care se pregăteşte pentru un sezon dificil de incendii de vegetaţie, după o iarnă şi o primăvară foarte uscate, a avut cea mai fierbinte şi mai secetoasă lună iunie din ultimii 12 ani.

Serviciul de Protecţie Civilă a afirmat că mai mult de 9.700 de pompieri, 2.000 de vehicule şi 45 de aeronave vor fi pregătite în orice clipă să intervină. De asemenea, vor fi angajaţi şomeri în aproximativ 230 de turnuri de monitorizare antiincendiu din ţară.

Comentarii