17.10.2016 08:20

Când se montează cauciucurile de iarna

În fiecare an există o confuzie printre posesorii de maşini privind data sau momentul din care maşina trebuie echipată cu cauciucuri de iarnă. E timpul să clarificăm această dilemă.

Potrivit Regulamentului Circulației Rutiere, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, dar sunt obligatorii chiar şi în octombrie (sau în orice altă lună a anului) în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Conform Inspectoratului Naţional de Patrulare, purtarea anvelopelor de iarnă este obligatorie din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. Astfel, obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice.

Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina încălţată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel căpoţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

Aceste modificări ale legislaţiei au intrat în vigoare în anul 2014. Până în acel moment exista regula precum că, în perioada 1 decembrie – 1 martie, şoferii erau obligaţi să doteze roțile autoturismelor, autocarelor, autocamioanelor, precum și remorcile acestora cu anvelope care au marcajul ”M+S”, ”M.S”, ”M&S” sau simbolurile iernii (*).

Mai mult, legea în vigoare taie din elanul celor care preferă anvelope cu crampoane. Respectiv, negru pe alb scrie că acestea pot fi folosite doar când pe drum este zăpadă, gheaţă, polei sau când se atestă o diferenţă esenţială a condiţiilor meteo pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, conducătorii auto trebuie să ştie că pentru ignorarea acestor prevederi riscă să fie sancționați cu amendă de la 5 la 10 unităţi convenţionale.

SURSA

Comentarii