26.01.2016 14:12

CRIMĂ ÎN CAPITALĂ! Doi tineri au înjunghiat paznicul școlii, pentru că le-a interzis să facă frigărui pe stadion

Sentinţă de condamnare în cazul paznicului unei şcoli omorât cu deosebită cruzime, mîna căruia a fost găsită într-un parc din sect. Buiucani.

Potrivit Procuraturii sect. Rîşcani, cazul a avut loc în luna noiembrie 2014 pe stadionul unei şcoli din sect. Rîşcani al capitalei.

De inculpaţii care făceau frigărui s-a apropiat paznicul şcolii, în vârstă de 59 de ani, cu care au consumat împreună băuturi alcoolice. După ce între ei s-a iscat un conflict, inculpaţii au înjunghiat victima de 15 ori, aceasta decedând pe loc.

Ulterior, pentru a-i induce pe oamenii legii în eroare, aceştia i-au tăiat victimei mână şi au aruncat-o în parcul „Valea Morilor” din capitală. Inculpaţii au fost reţinuţi peste patru zile de la comiterea crimei, aceştia fiind locuitori ai capitalei, cu vârstele de 20 şi 25 de ani.

Pentru comiterea omorului intenţionat săvârşit cu deosebită cruzime, unul dintre inculpaţi a fost condamnat la detenţiune pe viaţă, iar complicele acestuia la 17 ani închisoare în penitenciar de tip închis.

Sursa: unimedia.info

Comentarii