26.05.2016 15:05

Pompierii au trei versiuni în cazul incendiului de la Piața Centrală

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne a făcut publice, în cadrul unei conferinţe de presă, versiunile înainte de Laboratorul Experimental Antiincendiar, în cazul incendiului izbucnit în seara zilei de ieri într-un centru comercial situat pe str.Mitropolit Varlaam nr.63.

Conform informaţiilor specialiştilor, sunt înaintate trei ipoteze de bază, care urmează să fie luate în calcul pentru stabilirea exactă a cauzei arderii. Unele dintre versiunile înaintate sunt; scurtcircuit în reţeaua electrică, încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea şi instalarea echipamentului electric, dar şi aducerea sursei de foc din exterior.

În termen de zece zile pompierii urmează să întocmească o încheiere, unde va fi elucidată cauza exactă. Tot în cadrul conferinţei, reprezentanţii Serviciului Situaţii Excepţionale au declarat că la faţa locului au intervenit 16 autospeciale de intervenţie cu un efectiv de peste 130 de salvatori şi pompieri din întreaga garnizoană a municipiului Chişinău.

În urma arderii au fost afectate 1200 metri pătraţi din suprafaţa acoperişului, dar şi bunurile materiale din interiorul încăperilor de la etajul doi. Pompierii au reuşit localizarea incendiului pentru ca acesta să nu obţină răspândire la alte construcţii adiacente. Toate circumstanţele urmează să fie stabile ulterior după efectuarea investigaţiilor la faţa locului de către grupul de lucru.

SURSA

Comentarii