24.06.2016 15:33

Ambasadorul Germaniei: Carl Schmidt ar fi un candidat minunat la funcţia de preşedinte al Moldovei

"Dacă cel mai cunoscut primar al Chişinăului, Carl Schmidt, ar fi fost viu, el ar fi un candidat minunat la funcţia de preşedinte al Moldovei", consideră ambasadorul Germaniei în Moldova, Ulrike Knotz.

Diplomatul a spus vineri, în cadrul unui seminar dedicat împlinirii a 170 de ani de la naşterea lui Carl Schmidt, care a fost primar de Chişinău 26 de ani – între anii 1877 și 1903, că la sosirea în 2014 în capitala Moldovei a fost uimit de frumuseţea oraşului.

"Carl Schmidt a făcut multe pentru ca Chişinăul să fie aşa cum îl vedem astăzi. El a condus oraşul mai bine de 25 de ani, dezvoltînd infrastructura, arhitectura, industria. În pofida originii sale germano-poloneze, consider că Schmidt aparţine Chişinăului şi este un exemplu de conducere corespunzătoare", a spus diplomatul.

Ambasadorul Poloniei în RM, Artur Michalski, a informat că, cu prilejul a 170 de ani de la naşterea primarului, la Filarmonica Naţională, seara, va avea loc un concert de jazz în aer liber, la care va evolua orchestra de jazz a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice Jazz Band Univox şi artiști locali, inclusiv Geta Burlacu.


Comentarii