17.02.2015 12:21

Armistițiul din Ucraina încă nu a intrat în vigoare

Guvernul de la Kiev nu a început să retragă armamentul greu de pe linia frontului, depăşind astfel, termenul-limită prevăzut pentru miezul nopţii de luni spre marți. În acest context, liderii celor patru țări implicate în acordul de soluționare a conflictului, au decis asupra unor măsuri concrete privind accesul OSCE în Ucraina.

Noile măsuri destinate să permită observatorilor Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa să monitorizeze respectarea încetării focului în teren în estul Ucrainei au fost convenite în cadrul unei discuții telefonice purtate luni seara între cancelarul german, președintele rusi și cel ucrainean.

Aceasta, după ce echipa de observatori OSCE însărcinată cu monitorizarea respectării armistițiului nu a putut să ajungă în zona de conflict, din cauza ostilităților în desfășurare, iar retragerea armamentului greu nu a început în cursul nopții de luni spre marți. Totodată, Franţa, Germania şi Statele Unite şi-au exprimat îngrijorarea faţă de continuarea luptelor în zonă, notează Mediafax.ro Potrivi analiștilor internaționali, primele 48 de ore sunt critice, şi avertizează că armistiţiile anterioare care păreau să fie respectate au fost încălcate până la urmă.

Conform înţelegerii Minsk-2, retragerea armamentului greu de pe linia frontului urma să înceapă nu mai târziu de două zile de la intrarea armistiţiului în vigoare şi să fie finalizată în două săptămâni. Prin această măsură ar urma să se creeze o zonă demilitarizată cu o lăţime de 50 până la 140 de kilometri în funcţie de armamentul vizat.

Comentarii