18.07.2016 10:20

Boțan: Practicile vicioase în domeniul declarării veniturilor continuă

Deși Legea privind declararea veniturilor și proprietăților demnitarilor publici funcționează de 14 ani, aceștia continuă să-și ascundă averile. Concluzia aparține directorului executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, notează NOI.md.

În urma unei analize a declarațiilor de avere ale funcționarilor moldoveni pentru anul 2014, experții ADEPT au constatat că cele mai frecvente nereguli țin de nedeclararea valorii bunurilor aflate în proprietate, fie că este vorba despre terenuri, imobile sau mașini. Alte probleme constau în tăinuirea conturilor bancare și diminuarea intenționată a valorii bunurilor deținute.

„După 14 ani de la adoptarea legii, ne-am convins că înalții demnitari își ascund veniturile reale, distorsionează costul real al bunurilor de care dispun, fac abstracție de la faptul că trebuie să declare nu doar veniturile lor și ale membrilor familiilor, dar și cele de peste hotare obținute prin persoane interpuse. Toate aceste lucruri sînt cu succes ignorate de către demnitari. Trebuie o dată și o dată să se facă regulă în acest domeniu al îmbogățirii fără justă cauză, inclusiv cu implicarea activă a cetățenilor”, a explicat Igor Boțan astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit analizei efectuate de către experții ADEPT, deputații și judecătorii sînt campioni la capitolul nedeclarării terenurilor și imobilelor. De asemenea, nedeclararea valorii automobilelor deținute sau diminuarea artificială a bunurilor este o practică des întîlnită în rîndul judecătorilor și procurorilor, afirmă experții.

Precizăm că pe portalul web avere.md pot fi găsite în prezent informații cu privire la averile a 186 de demnitari publici. Pagina a fost elaborată în cadrul proiectului: „Sporirea controlului public asupra integrității persoanelor care dețin o funcție de demnitate publică”.



SURSA

Comentarii