13.05.2019 08:32

Ce spune liderul de la Tiraspol după vizita lui Frattini

Vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, și reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, au susținut ieri, 11 mai, un briefing de presă.

Cei doi au cerut vizitarea depozitului militar de la Cobasna, au salutat implicarea guvernului Moldovei în anularea embargoului impus de Ucraina Uzinei metalurgice de la Râbnița și au cerut explicații de la Krasnoselski în legătură cu vinieta pentru șoferii din Moldova pentru regiunea transnistreană, transmite Știri.md cu referire la moldova.org.

Totuși, după întâlnirea dintre Frattini și Krasnoselski, cel din urmă nu a pomenit nimic de cerințele Chișinăului, a declarat că procesul politic din Moldova stagnează procesul de negocieri și că pe lista negocierilor vrea să se adauge telecomunicațiile, relații comune între bănci și libertatea de livrare a poștei în Transnistria.

Depozitul de la Cobasna

Vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, și reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, au susținut ieri, 11 mai, un briefing de presă.

Potrivit celor doi, Chișinăul cere să fie organizată o inspecție efectivă a depozitului de muniții de la Cobasna. Acest lucru ar oferi o garanție suplimentară a faptului că în depozit lucrurile sunt bine administrate.

„Am avut câteva încercări să avem acces liber, nestingherit la acest depozit, nu s-a dat curs acestor încercări. Eu voi pune în discuție din nou acest subiect”, a declarat Frattini.

Uzina Metalurgică din Râbnița

Vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a recunoscut că guvernul Moldovei s-a implicat în soluționarea problemei privind anularea embargoului impus de Ucraina Uzinei metalurgice de la Râbnița. Lesnic nu a specificat dacă este vorba de scrisoare semnată de prim-ministrul Pavel Filip adresată conducerii din Ucraina în care se solicita anularea sancțiunii aplicate Uzinei metalurgice de la Râbnița.

„Nu văd nimic ieșit din comun atunci când Guvernul intervine cu acțiuni să asigure ca fiecare agent economic să-și poate dezvolta activitatea în mod normal. Ne interesează să îmbunătățim viața oamenilor care locuiesc în Republica Moldova dacă, mai ales, pretindem că regiunea transnistreană este parte componentă a Republicii Moldova”, a menționat funcționara.

„Vorbim despre mii de angajați și această acțiune este importantă, pentru că elimină orice obstacol. Dacă afirmați că acest teritoriu este parte a Republicii Moldova, trebuie să vă gândiți la interesul oamenilor care lucrează la aceasta uzină”, a comunicat reprezentantul special al OSCE, Franco Frattini.

Vinietă de 100 euro pe an Administrația de la Tiraspol a introdus vinietă pentru șoferii de pe malul drept al Nistrului, astfel că cei care vor circula în regiunea transnistreană, vor achita aproape 100 de euro pe an.Despre asta, Lesnic a menționat că problema este inegală. 

„Noi nu aplicăm taxe pentru cei din regiunea transnistreană. Sistemul aplicat de colegii din Transnistria este unul foarte bizar, fiindcă taxa se aplică per persoană și nu per vehicul”.

Reprezentantul special al OSCE a dat asigurări că, în cadrul vizitei pe care urma să o întreprindă la Tiraspol, va cere explicații. 

„Faptul că se aplică taxa per persoană înțeleg cum asta ar putea afecta libertatea de mișcare. Suma este în jur de 100 de euro pe an, este o sumă mare pentru locuitorii de aici. Vom cere explicații din partea colegilor de la Tiraspol”, a spus Franco Frattini.

Ce spune liderul de la Tiraspol după vizita lui Frattini

Potrivit presei din Transnistria, Krasnoselski a declarat că procesul politic al Republicii Moldova stagnează procesul de negocieri cu Transnistria, întrucât guvernul nu a fost format. Despre cerințele Chișinăului legate de depozitul de la Cobasna și vinietele nu a fost pomenit nimic.

„În ultimele 5 luni, activitatea negocierii a scăzut considerabil, apropiindu-se de zero: numărul de întâlniri ale grupurilor de lucru și reuniunile reprezentanților politici”, a menționat Krasnoselski.

prezident_2_0

Liderul separatist de la Tiraspol i-a spus reprezentantului special al OSCE, Franco Frattini că mai există și alte probleme care ar trebui negociate: telecomunicațiile, încetarea cazurilor penale politice, relații comune între bănci și libertatea de livrare a poștei în Transnistria.

De asemenea, Krasnoselski vede problemă în posturile comune ale Moldovei cu Ucraina. Acesta își face griji ca să nu se ia decizii politice care să le agraveze situația economică legată de exporturi și importuri.

Mai mult, liderul de la Tiraspol a adus în discuție construirea unei linii de troleibuz Bender-Varnița-Nord (Varnița se află în suburbia orașului Bender și este sub jurisdicția R. Moldova, iar Nord este un microdistrict din Bender care, potrivit transnistrenilor, ar fi complet tăiat de regiune). Într-un final, Krasnoselski a declarat că este deschis la negocieri.

Concluziile OSCE

La sfârșitul întâlnirilor de ieri, Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, a îndemnat părțile să intensifice eforturile pentru a menține dinamica pozitivă în procesul de reglementare în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

„Chișinăul și Tiraspolul au obținut succese în abordarea pas cu pas în ultimii doi ani. Am încurajat ambele părți să continue această cale în spiritul dialogului și al cooperării reciproce, indiferent de procesele politice interne. 

Procesul de reglementare este un deziderat al oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și merită toate resursele necesare pentru a fi menținut pe drumul cel bun la toate nivelurile”, a declarat Frattini.

În timpul primei călătorii în Republica Moldova în anul 2019 în calitate de Reprezentant Special al Președinției slovace, Frattini a avut întrevederi cu coordonatorul coaliției moldovenești de guvernare Vlad Plahotniuc și reprezentantul politic din partea Republicii Moldova Cristina Lesnic, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski și reprezentantul politic din partea Transnistriei Vitali Ignatiev.

În cadrul discuțiilor sale, Frattini a lăudat ambele părți pentru leadershipul și devotamentul demonstrat în atingerea unui progres semnificativ în procesul de reglementare din ultimii ani. 

În 2017 și 2018, cele două părți au organizat peste 100 de întâlniri ale grupurilor de lucru cu participarea experților, în cadrul cărora aceștia au găsit soluții practice la problemele care au rămas neabordate decenii la rând. 

Aceste soluții au îmbunătățit viața de zi cu zi a elevilor, profesorilor, fermierilor și antreprenorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, a evidențiat Frattini.

„Am fost reasigurat de către părți că ele vor menține un ritm susținut al negocierilor și își vor intensifica eforturile la nivelul grupurilor de lucru și al reprezentanților politici pentru a finaliza prioritățile restante din ”pachetul Berlin-plus” și dincolo de acesta. Este important să nu pierdem dinamica”, a subliniat Frattini.

„Procesul de reglementare se regăsește printre prioritățile ordinii de zi a Președinției slovace a OSCE, care, în cooperare cu Misiunea OSCE în Moldova, va continua să susțină părțile în vederea unei reglementări durabile și pașnice pe baza integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova, cu un statut special pentru Transnistria”, a adăugat diplomatul.

Începând cu anul 2016, Chișinăul și Tiraspolul au semnat înțelegeri privind șase din cele opt chestiuni prioritare incluse în așa-numitul „pachet Berlin-plus”. 

Până în prezent, cele două părți au înregistrat realizări majore în cinci din cele șase semnate, inclusiv aplicarea apostilei pe diplomele de studii emise în Transnistria, funcționarea școlilor cu predare în grafia latină, accesul la terenurile agricole din raionul Dubăsari, deschiderea podului între localitățile Gura Bîcului și Bîcioc și mecanismul de participare a vehiculelor din Transnistria în traficul internațional.


SURSA

Comentarii