08.11.2016 11:00

CEC precizează modalitățile de votare pentru turul doi de scrutin

În contextul organizării celui de-al doilea tur al alegerilor președintelui Republicii Moldova, de la 13 noiembrie 2016, Comisia Electorală Centrală vine cu unele precizări.

Astfel, declarațiile privind locul nou de ședere depuse la organul administrației publice locale sînt valabile și pentru turul al doilea de scrutin al alegerilor președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016.

Totodată, cererile privind votarea cu urna de vot mobilă pot fi făcute în scris pînă la ora 18.00 a zilei precedente votării, 12 noiembrie 2016. În ziua votării, cererile pot fi depuse în scris pînă la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical. Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală. Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse. Cererile de votare la locul aflării pentru turul întîi nu sînt valabile și pentru turul al doilea de scrutin.

Persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţă pot solicita de la biroul electoral al secţiei de votare un certificat pentru drept de vot. Acesta se eliberează pe baza actului de identitate ce atestă domiciliul alegătorului în raza secţiei de votare respective. Certificatul pentru drept de vot permite alegătorilor să voteze în orice altă secţie de votare de pe teritoriul ţării decît cea la care este arondată.

SURSA

Comentarii