11.05.2019 09:15

Chișinău dezaprobă acțiunile din procesul de reglementare transnistreană

În procesul de reglementare transnistreană nu trebuie admisă nicio acțiune unilaterală care vine să obstrucționeze lucrurile făcute pentru cetățenii de rând.

Declarația a fost făcută astăzi la Chișinău de vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic după întrevederea cu Reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, care efectuează o vizită în R. Moldova, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.  

Cristina Lesnic a adăugat că Chișinăul pledează în continuare pentru un dialog constructiv și constant care să asigure continuarea rezultatelor obținute. 

Potrivit oficialului, până în prezent au fost remarcate progrese în ceea ce privește situația școlilor cu predare în limba română, revendicarea terenurilor agricole și accesul fermierilor la aceste terenuri, dar și în procesul de reînregistrare a mijloacelor de transport și apostilarea diplomelor de studii. 

„Doar în anul 2018 și până în prezent am reușit să avem circa 260 de diplome apostilate pentru 23 de țări, precum Italia, Franța, Polonia, Bulgaria, SUA ș.a. Am asigurat accesul fermierilor pentru circa 90 la sută din terenurile revendicate, am înregistrat 3000 de mijloace de transport și am preschimbat circa 3300 de permise de conducere. 

Doar în ultimele patru luni ale anului 2019 numărul permiselor preschimbate este dublu comparativ cu numărul mijloacelor de transport înregistrate”, a punctat Cristina Lesnic.

Reprezentantul OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini a declarat că este important ca beneficiile discuțiilor dintre părțile implicate în procesul de reglementare transnistreană să fie resimțite de oamenii de rând. 

„Am venit la Chișinău într-o perioadă de tranziție și înainte de formarea guvernului, care sper să fie format înainte de termenul limită. Am fost asigurat de voința politică a autorităților de aici și văd că procesul nu este unul înghețat, nu sunt blocaje, grupurile de lucru lucrează și toate aceste întâlniri la nivel tehnic continuă”, a afirmat oficialul. 

Franco Frattini a adăugat că responsabilitatea OSCE este de a încuraja și de a susține procesul negocierilor, dar nimeni nu poate substitui cele două părți implicate în discuții, care trebuie să dialogheze și să vină cu idei, propuneri și soluții. 

Reprezentantul OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini și-a început ieri vizita de două zile la Chișinău și Tiraspol. 


SURSA

Comentarii