09.09.2016 14:05

Diaspora moldovenilor din Rusia solicită mai multe secţii de votare

Reprezentanţii diasporei Republicii Moldova în Rusia „Baştina” solicită autorităţilor statului să deschidă mai multe secţii de votare în Federaţia Rusă pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie.

Reprezentanţii „Baştina”, care include în componenţa sa 15 organizaţii obşteşti regionale, consideră că deschiderea mai multor secţii de votare va conduce la respectarea dreptului fundamental la vot al cetăţenilor moldoveni.

Dumitru Pogorea, preşedintele Centrului naţional cultural „Luceafărul” din Novosibirsk, Rusia, a declarat, la o conferinţă de presă la IPN, că alegerile parlamentare din 2014 au arătat că în Rusia sunt foarte mulţi moldoveni care doresc să voteze. „Noi toţi, cei din afara ţării şi cei din ţară, avem un vector comun – schimbarea lucrurilor în această ţară cu un preşedinte capabil, care poate face anumite schimbări ca în Republica Moldova lucrurile să meargă spre bine”, a spus Dumitru Pogorea.

„Baştina” a înaintat un demers către conducerea ţării prin care a solicitat deschiderea, pentru alegerile din 30 octombrie a unui anumit număr mai mare de secţii de votare, în special în oraşele unde sunt concentraţi moldovenii ­– Moscova, Sankt-Petersburg, Ivanovo, Voronej, Surgut, Kostroma, Kursk, Tula. În Moscova şi Sankt-Petersburg ar urma să fie deschise şapte şi, respectiv, cinci secţii de votare, iar în celelalte câte una-trei.

Lidia Selezeni, preşedinta diasporei moldovenilor din Surgut, a declarat că în acest oraş sunt în jur de cinci mii de moldoveni care îşi doresc să voteze, însă nu au această posibilitate. Femeia spune că la alegerile parlamentare trecute a mers să voteze la Moscova, însă acolo era foarte multă lume venită din toată Rusia.

Prezent la conferinţa de presă, liderul Partidului Patrioţii Moldovei, Mihail Garbuz, a declarat că cetăţenii moldoveni care au plecat peste hotare şi care prin transferurile băneşti către rudele din ţară contribuie la dezvoltarea economiei statului au dreptul la vot. Potrivit lui, în Federaţia Rusă se află circa 500 de mii de cetăţeni moldoveni cu drept de vot şi statul este obligat să le asigure acest drept.

La alegerile parlamentare din 2014, peste hotare au fost deschise 95 de secţii de votare, cinci dintre care în Federaţia Rusă – la Moscova, Regiunea Moscova, Novosibirsk, Sankt-Petersburg şi Soci.

SURSA

Comentarii