16.11.2016 09:35

Eurodeputat român: Moldova ar putea pierde regimul liberalizat de vize

Moldovenii ar putea pierde dreptul de a călători liber în țările Uniunii Europene dacă Guvernul de la Chișinău nu va respecta condiții Acordului de Asociere.

Declarația aparține eurodeputatul român, Siegfried Mureșan, și a fost făcută în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA.

„Liberalizarea regimului de vize este în vigoare, dar după cum știți există 72 de condiții care trebuiesc respectate ca Moldova să beneficieze de acest regim. Iar dacă vor exista pași înapoi în aceste domenii, evident trebuie să analizăm situația. Ideea este că în relația dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană putem reuși foarte multe dacă respectăm angajamentele. Dacă nu respectăm angajamentele și cineva încearcă să pună sub semnul întrebării, atunci întrăm într-o zonă extrem de incertă. Din păcate, sacrificiile făcute de oameni în trecut, pentru a putea obține aceste beneficii s-ar putea să fie pierdute, dacă Guvernul începe să joasce soarta Republicii Moldova la ruletă”, spune Siegfried Mureșan.

UNIMEDIA precizează că Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost semnat în data de 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia. Acordul a fost ratificat de Parlamentul RM pe 2 iulie 2014, iar de Parlamentul European pe 13 noiembrie 2014.

Documentul conține prevederile ce reflectă principiile generale privind cooperarea cu Uniunea Europeană, asigurarea unei justiţii eficiente, dreptul la libera circulaţie care include Acordul privind liberalizarea regimului de vize, cooperarea economică, unde este inclus Acordul de Liber schimb, dar şi un şir de protocoale.

SURSA

Comentarii