13.01.2015 16:11

Eurodeputata Marine Le Pen cere suspendarea acordului Schengen

Lidera formațiunii franceze de extremă dreapta, eurodeputata Marine Le Pen, cere pentru a doua dată suspendarea imediată a acordului Schengen. Semnalul se face pe fondul atentatelor de la Paris de săptămâna trecută în care și-au pierdut viața 17 persoane, informează EFE, citat de Agerpres.

Capul formațiunii franceze Frontul Național, Marine Le Pen, ceruse suspendarea acordului Schengen și vinerea trecută, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Franței, François Hollande.
Ea a insistat că 'poporul francez trebuie să-și recapete controlul asupra frontierelor sale' și a acuzat Uniunea Europeană că, prin politicile sale de austeritate, a 'dezarmat armata și poliția franceză'.
În opinia oficialului, atentatele au fost îndreptate 'împotriva modelului și valorilor franceze.
Totodată, Marine Le Pen a cerut ca țări precum Arabia Saudită sau Qatarul să nu poată investi în Franța.

Comentarii