08.04.2015 09:02

Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, reținut de CNA într-un dosar de corupție

Operaţiuni de amploare în Capitală. Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi și Directorul Centrului Naţional de Medicină Urgentă, Gheorghe Ciobanu, au fost reținuți de ofițerii CNA pentru 72 de ore. Potrivit purtătorului de cuvânt al Centrului Naţional Anticorupţie, reținerile au loc într-un dosar de corupție, ce vizează achiziții publice în sistemul medical. În dosar sunt vizate mai multe instituţii printre care Institutul Oncologic, Spitalul Republican, Centrul Republican de Diagnostic, Spitalul de Urgență și Agenția Medicamentului. Suma prejudiciilor în urma acestor licitații ar fi de peste 2,7 mln lei.

Menționăm că ofiţeri CNA și Procurorii Anticorupție au început operațiunile astăzi dimineață. Aceștia au inițiat mai multe percheziţii și la Ministerul de Interne, Departamentul Instituţiilor Penitenciare, Agenţia de Achiziţii Publice, dar şi la mai multe spitale de nivel republican.

Purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi ne-a confirmat că operațiunile vor avea loc pe parcursul întregii zile, urmând ca zeci de persoane implicate în dosar să fie reținute.

Comentarii