17.02.2015 08:55

Grecia are ultima șansă pentru planul de salvare

Negocierile de ieri între miniştrii de Finanţe din zona euro şi Grecia cu privire la datoria publică a guvernului au eșuat. Miniștrii europeni și guvernatorii eleni nu au ajuns la niciun compromis, în ceea ce privește prelungirea planului de salvare a ţării.

După mai bine de patru ore de discuţii, Atena a respins îndemnurile de a solicita o prelungire cu şase luni a actualului pachet de măsuri. Grecia vrea să renunţe la acest pachet şi să obţină un "program-punte" pentru susţinerrea finanţelor elene.

Ministrul olandez de Finanţe, care a prezidat reuniunea de luni, a anunţat că Atena are termen până vineri să ceară o prelungire a actualului plan de salvare ori acesta va expira, aşa cum s-a stabilit, la sfârşitul lunii februarie.

Totodată, creditorii din zona euro ai Greciei vor prelungirea planului, pentru a oferi Atenei mai mult timp să ajungă la o soluţie pe termen lung, notează Mediafax.ro. Menționăm că datoria Greciei se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de euro şi reprezintă 175% din PIB, sumă pe care țara deocamdată nu este în măsură să o achite.

Comentarii