30.01.2015 10:29

Grecia este dispusă să discute cu partenerii UE

Noul premier grec Alexis Tsipras a purces la stabilirea relațiilor cu liderii Uniunii Europene, iar primul demnitar european, care se întâlneşte cu noul premier grec este preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Grecia este deschisă "discuţiilor" cu partenerii europeni şi caută "soluţii care să aibă o bază comună", a anunța înaltul oficial european după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul grec Alexis Tsipras, scrie Mediafax.ro.

"Au existat temeri că Alexis Tsipras va merge pe calea sa, dar acest lucru nu este adevărat, el este favorabil discuţiilor. Grecia caută soluţii care să aibă o bază comună", a adăugat Martin Schulz.
"Este un pas bun înainte şi sper că mâine, când se va întâlni cu liderul Eurogroup Jeroen Dijsselbloem, (Йерун Дейсселблум) vor fi făcuţi paşi concreţi", a continuat Schulz.
La rândul său, Alexis Tsipras a reiterat că Guvernul pe care îl conduce va fi un "garant al stabilităţii" şi că va încerca să "construiască o nouă relaţie de încredere" cu Europa.
"Discutăm cu partenerii europeni pentru a găsi o soluţie integrală şi reciroc utilă, dar acest lucru necesită timp", a subliniat Tsipras, insistând că Grecia va face eforturi pentru "revenirea la creştere economică".

Comentarii