03.07.2015 08:07
Legea cu privire la mediere a fost aprobată în ultima lectură
Deputaţii au adoptat astăzi în lectură finală proiectul legii cu privire la mediere. Documentul a întrunit voturile a 83 de parlamentari, transmite CURENTUL.
Proiectul Legii cu privire la mediere a fost elaborat de către Ministerul Justiţiei, în colaborare cu experţii PNUD în cadrul programului „Suport tranzitoriu pentru consolidarea administraţiei publice în Moldova”.
Noul concept legislativ urmăreşte fortificarea Consiliului de Mediere; stabilirea condițiilor de accedere în profesie; crearea unui corp de mediatori calificați; lărgirea cercului de subiecți care ar putea organiza cursuri de instruire pentru mediatori; perfecționarea formelor de organizare a activității de mediator; crearea cadrului normativ pentru dezvoltarea procesului de mediere în domenii specifice; eficientizarea modului de executare a tranzacției; reglementarea unor facilități pentru părțile care vor opta pentru soluționarea litigiului prin mediere.