14.04.2015 10:14

Legile asumate de guvern au fost transmise spre promulgare președintelui

Cele patru proiecte de legi, pentru care Guvernul și-a asumat, săptămîna trecută, răspunderea politică au fost semnate de președintele Parlamentului, Andrian Candu, și transmise spre promulgare președintelui Nicolae Timofti.

Aceasta după ce termenul de 72 de ore în care deputații au avut posibilitatea să înainteze moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Gaburici a expirat duminică în ziua de Paște. Anterior, deputații socialiști și-au anunțat intenția de a înainta o moțiune de cenzură executivului, însă, în lipsa numărului necesar de voturi, inițiativa nu a fost înregistrată la Parlament. În schimb, atât deputații PCRM cât și deputații socialiști au au contestat la Curtea Constituțională hotărîrile de Guvern privind asumarea răspunderii pentru pachetul de legi care vizează bugetul de stat.

Comentarii