22.05.2015 08:09

Migraţia în Marea Britanie a atins cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

Migraţia netă a crescut în 2014 pentru al doilea an consecutiv, la cel mai înalt nivel din ultimele două decenii, în pofida ţintei noului Guvern Cameron de a o reduce semnificativ, a anunţat joi Oficiul britanic de statistică, în timp ce premierul se pregătea să anunţe noi legi contra imigraţiei, notează Mediafax.

Numărul persoanelor care au venit în Marea Britanie anul trecut a fost mai mare decât al celor care au plecat din această ţară cu 318.000 de persoane, reprezentând cel mai mare aflux înregistrat în decurs de 12 luni din iunie 2005 încoace şi totodată cel mai mare aflux înregistrat într-un an calendaristic cel puţin din 1970 şi până în prezent, a anunţat Oficiul britanică de statistică (ONS) joi, la Londra, citat de Bloomberg în pagina electronică.

Este vorba despre o "creştere semnificativă" în comparaţie cu nivelul migraţiei nete din 2013, de 209.000 persoane, a apreciat ONS.

Aceste date au fost publicate în timp ce premierul David Cameron se pregătea să angajeze noi legi - în primul său discurs (Queen's Speech) din Parlament de după câştigarea alegerilor de la începutul lunii - privind pedepsirea muncii ilegale, accelerarea deportărilor şi monitorizării infractorilor străini.

"O ţară puternică nu este o ţară care ridică podul, ci o ţară care controlează imigraţia", a spus Cameron, potrivit biroului său. "Imigraţia necontrolată ne poate afecta piaţa muncii şi conduce la scăderea salariilor. Asta înseamnă că prea multe persoane intră în Regatul Unit legal, dar rămân ilegal" în ţară.

În contextul în care Marea Britanie nu poate să limiteze libera circulaţie a muncitorilor provenind din statele memebre ale Uniunii Europene (UE), imigraţia a fost o temă majoră a campaniei în vederea alagerile generale de la 7 mai, după ce Cameron a eşuat să reducă afluxul net sub 100.000 de persoane pe an, un nivel înregistrat în 1997.

Partidul Conservator afirmă acum că această ţintă rămâne o "ambiţie corectă".

Cea mai mare pondere în creşterea migraţiei înregistrate anul trecut o au imigranţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă, inclusiv din România şi Bulgaria, după expirarea perioadei temporare de restricţie impusă celor state UE la 1 ianuarie 2014.

Un număr-record de 641.000 de persoane a venit în Marea Britanie în 2014, potrivit ONS. Numărul cetăţenilor UE care nu sunt britanici a crescut de la 67.000 la 268.000, iar cel al imigranţilor provenind din ţări care nu fac parte din UE a crescut de la 42.000 la 290.000.

Afluxul imigranţilor din alte state europene face obiectul unor negocieri cu lideri UE, în contextul în care Londra încearcă să renegocieze prevederile tratatelor europene înaintea unui referendum privind retragerea ţării din UE - pe care Cameron a promis că-l va organiza până la sfârşitul lui 2017.

Comentarii