01.09.2014 09:55

MINIȘTRII DE EXTERNE AI UNIUNII EUROPENE ȘI-AU DAT ÎNTÂLNIRE LA CHIȘINĂU

Miniștrii de Externe ai Uniunii Europene și-au dat întâlnire astăzi, la Chișinău la inițiativa României și a Franței. Șefii Diplomației Europene s-au reunit cu scopul de a promova țara noastră pe agenda europeană. În cadrul reuniunii, oficialii vor elabora și un plan de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere și de Liber Schimb semnat de Moldova cu UE. Precizăm că în ajunul Reuniunii Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova, primul ministru Iurie Leancă a avut o întrevedere cu comisarul european pentru extindere, Stefan Füle, în cadrul căreia au discutat despre asistența financiară europeană pentru fermierii moldoveni, reformarea justiției și situația din regiune.

Comentarii