14.11.2016 12:31

Mitropolitul Vladimir, primul oficial care l-a felicitat pe Dodon

Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir, este primul oficial care l-a felicitat pe Igor Dodon pentru victoria obţinută la alegerile Preşedintelui Moldovei.

Mesajul de felicitare a fost publicat luni dimineaţa pe site-ul Mitropoliei.

"Luînd cunoştinţă de alegerile cetăţenilor moldoveni, chemaţi să voteze pe 13 noiembrie, doresc să vă felicit şi să vă adresez un mesaj pastoral de împărtăşire a gîndurilor şi speranţelor mele, pentru alegerea Dumneavoastră în înalta funcţie de preşedinte al Republicii Moldova şi să vă urez succes deplin în acţiunile pe care le veţi întreprinde în exercitarea mandatului care v-a fost încredinţat", se arată în mesaj.

Mitropolitul şi-a exprimat regretul că în campania electorală "ţara a fost aruncată într-un abis al discordiei şi al luptelor interne".

"Mă rog cu fervoare, în speranţa că poporul ortodox al Moldovei nu va fi dezamăgit. Ca mulţi alţii, nădăjduiesc că puterile depline cu care aţi fost învestit şi care se află acum în mîinile dumneavoastră să slujească binelui pentru toţi cetăţenii ţării. În acelaşi timp, îmi exprim speranţa că mandatul dumneavoastră va marca un progres semnificativ în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii de împăcare a polurilor politice în societate şi de dezvoltare durabilă a statului nostru. Vă rog să-mi acceptaţi urările de sănătate, prosperitate şi fie să aveţi ajutorul lui Dumnezeu în tot ceea ce vă propuneţi să realizaţi. Bunul Dumnezeu să ocrotească bine-credinciosul nostru popor şi să binecuvinteze Republica Moldova, în pace şi prosperitate", se menţionează în mesaj.

În cadrul campaniei electorale, mai mulţi preoţi din cadrul Mitropoliei Moldovei l-au susţinut pe Igor Dodon, iar Mitropolitul Vladimir a mers împreună cu Dodon şi a săvîrşit o slujbă la biserica din satul lui natal, Sadova, raionul Călăraşi. Aceste acţiuni au trezit nemulţumirea societăţii civile, ai cărei reprezentanţi au venit cu iniţiativa de a impozita Mitropolia Moldovei.

SURSA

Comentarii