17.07.2014 16:29

MOLDOVA, MONITORIZATĂ DE CONSILIUL EUROPEI

Țara noastră continuă să fie monitorizată de Consiliul Europei. Anunțul a fost făcut de către președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur, la conferința comună susținută cu șeful Legislativului Igor Corman. Aceasta a declarat, însă că Moldova va ieși de sub monitorizarea Consiliului Europei după ce va elimina restanțele existente și își va onora angajamentele asumate.

Printre restanțe, oficialul european a menționat reformarea procuraturii. Domnia sa a subliniat succesele obținute în ultimii ani de Moldova în procesul democratizării și a subliniat că țara noastră va continua să beneficieze de susținerea structurilor Consiliului Europei în procesul de democratizare. De cealaltă parte, șeful Legislativului Igor Corman, a spus că eforturile autorităților sunt concentrate pe reforme, fapt care va permite trecerea la etapa de postmonitorizare din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dar, cel mai important, să îndreptățească așteptările cetățenilor. Potrivit lui, atât relațiile cu Uniunea Europeană, cât și cele cu Consiliul Europei sunt pârghii importante care facilitează procesul de integrare europeană, modernizare și democratizare a Moldovei.

Comentarii