18.02.2015 09:38

ONU aprobă Acordul de Pace în Ucraina, semnat la Minsk

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate, ieri, o rezoluţie care aprobă Acordul de la Minsk, semnat la 12 februarie de Grupul de contact privind criza din Ucraina sub medierea lui Fancois Hollande, Vladimir Putin, Petro Poroşenko şi Angela Merkel. Documentul prevede că „situaţia din estul Ucrainei poate fi soluţionată doar pe cale paşnică”.

La aproape trei zile de la acordul de încetare a focului în Ucraina, OSCE a anunţat că armistițiu este respectat în pofida unor incidente la Sievierodoneţk, Lugansk, Debalţevo şi Doneţk. Luptele sunt însă intense în jurul oraşului strategic Debalţevo. În seara zilei de marți spre miercuri, la 15 kilometri de orașul Debalțevo, o conductă de gaz din zonă a fost avariată, iscându-se un incendiu de proporții. Explozia a fost surprinsă de un jurnalist ucrainean, aflat la fața locului împreună cu alți colegi jurnaliști de la agenția Reuters.

Ulterior unul dintre jurnaliști a fost rănit și apoi transportat la spital, scrie euronews.com. Între timp, consiliul de Securitate al ONU îndeamnă părţile implicate în criza ucraineană să pună în aplicare pachetul de măsuri semnat la Minsk. În caz contrar, potrivit unui oficial NATO, situaţia din estul Ucrainei ar putea deveni un alt conflict îngheţat, notează Mediafax.ro.

Reamintim că în urma unui acord semnat la Minsk, părțile implicate în conflict sunt nevoite să predea armamentul greu de pe linia frontului și să pună capăt crizei din estul Ucrainei.

Comentarii