03.09.2014 15:37

PLANIFICAREA NEGOCIERILOR CU "GAZPROM"

Săptămână această ar putea avea loc primele negocieri privind prelungirea contractelor existente pentru tranzitul de gaze naturale rusești pe teritoriul țării noastre sau semnarea unor documente noi. Acest anunț a fost făcut de către ministrul Economiei, Andrian Candu, într-un interviu pentru Europa Liberă. El a mai menționat că la Chișinău, va sosi conducerea "Gazprom"-ului rus pentru a participa la a 15-a aniversăre a întreprinderii moldo-ruse "Moldovagaz", astfel, în cadrul acestei festivități probabil vor avea loc discuțiile inițiale privind contractele de gaz.

Potrivit Ministrului Economiei, Andrian Candu, dacă aceste discuții vor avea loc săptămâna aceasta, ulterior, la sfîrșitul lunii septembrie vor discuta despre metoda de calculare a prețului la gaze, dar și despre volumele combustibilului.
Tot Candu a spus că este necesar de purtat un dialog cu partea rusă, întrucît de aprovizionarea cu gaze depinde foarte mult securitatea energetică a țării, iar o decizie finală a Rusiei va veni în funcție de rezultatele alegerilor parlamentare din țară.
Totodată, oficialul a mai declarat că Gazprom calculează separat datoriile Moldovei și a regiunii transnistrene din cauza restanțelor considerabile la plata pentre gaze, acumulate de această zonă.
Potrivit ministrului Economiei, statul nostru este acționar minoritar în societatea mixtă moldo-rusă Moldovagaz, cu o cotă de 35,33% din acțiuni, iar datoriile regiunii transnistrene sunt un fel de subvenții rusești pentru regiune, astfel, Curtea de Conturi din Rusia și alte structuri ar trebui să controlează finanțele publice ale Rusiei.

Comentarii