16.01.2015 14:44

Putin ar putea fi exclus din G7

Președintele rus, Vladimir Putin ar putea fi exclus de la viitorul summit G7. Declarația aparține cancelarul german Angela Merkel, care a specificat că președintele rus nu va fi invitat la viitorul summit al Grupului celor Șapte state, programat pentru luna iunie în Bavaria, Germania, notează Ria Novosti.

Potrivit cancelarului german Angela Merkel, cele mai industrializate șapte țări din lume, plus Rusia au fost văzute întotdeauna ca o comunitate unită prin valori comune. Cancelarul german menționînd că anexarea Crimeii de către Moscova a fost o încălcare flagrantă a principiilor dreptului internațional, iar evenimentele din estul Ucrainei relevă încălcarea acestor valori comune.
De aceea, în acest moment nu există nicio șansă ca Putin să fie invitat la summitul G7, care va avea loc în luna iunie, în Bavaria, a subliniat Merkel, reiterînd că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei se vor menține atît timp cît există motive pentru care au fost instituite.
Săptămîna trecută, cancelarul german a afirmat că Europa nu va lua în considerare ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei atît timp cît toate prevederile acordului de pace de la Minsk, încheiat în septembrie trecut între guvernul ucrainean și lideri ai rebelilor proruși, nu vor fi puse în aplicare în totalitate.
Summitul G7 din acest an, se va desfășura în Germania în zilele de 7 și 8 iunie. Menționăm că, statul german a preluat președinția G7 de la 1 iulie 2014.

Comentarii