17.09.2014 12:23

REFERENDUMUL DIN SCOȚIA, CE SPUN SONDAJELE

Odată cu apropierea de referendumul care va avea loc maine în Scoția, în legătură cu obținerea independenței regiunii, trei sondaje de opinii publicate de curând arată că 52% din populația Scoției s-a declarat împotrivă separării de Marea Britanie, cu patru puncte mai mult, în comparație cu cei care se arată pentru obținerea independenței regiunii, relatează AFP.

Aceste sondaje au fost realizate vineri, ziua când ambele tabere și-au intensificat mai mult eforturile pentru a convinge alegătorii.
Marți, cele trei partide tradiționale britanice în frunte cu primul ministru conservator David Cameron, liderul partidului de opoziție laburist Ed Miliband și viceprim-ministrul liberal-democrat Nick Clegg, au publicat o declarație comună solemnă în care promit o mai mare autonomie scoțienilor dacă vor vota "Nu" la referendumul pentru independență.
În același timp, premierul scoțian, Alex Salmond, a declarat la BBC o "ofertă de ultim moment". Ea "nu îi va descuraja pe oamenii din Scoția să profite joi de imensa oportunitate de a încredința Scoției viitorul Scoției".
Totodată, la Londra, unii au început să își facă griji cu privire la concesiile mari anunțate. Potrivit mai multor comentatori, concesiile amenință să conducă la o federalizare sau chiar o "balcanizare" a Regatului Unit. Iar în acest context, la Edinburgh, mass-media din întreaga lume este pregătită să acopere posibila naștere a unei noi națiuni și slăbirea dureroasă a unui regat.

Comentarii