17.06.2014 14:52

RELAȚII MAI STRÂNSE ÎNTRE MOLDOVA ȘI CEHIA

Vicepreşedintele Senatului Republicii Cehe, Premysl Sobotka, efectuează o vizită oficială în Moldova. Oficialul, însoțit de doi senatori din Cehia au discutat cu demnitarii moldoveni subiecte ce vizează agenda europeană a Republicii Moldova în contextul semnării Acordului de Asociere cu UE, precum și despre proiectele de infrastructură care urmează să fie implementate în țară.
Premysl Sobotka și-a exprimat dorința de a intensifica relațiile de cooperare cu Republica Moldova. De asemenea, el a precizat că după semnarea Acordului de asociere, țara noastră va avea mai mult acces pe piața europeană, însă va trebui să respecte toate normele impuse de UE.
PREMYSL SOBOTKA vicepreşedinte al Senatului Republicii Cehe: "Pentru că Moldova este o țară agricolă ar fi foarte bine ca să se disființeze cotele pentru exportul moldovenesc in UE. Acest lucru ar duce la creșterea exportului moldovenesc și industruia s-ar dezvolta, ar produce marfă de calitate, căutată pe piață".
Din delegaţia Republicii Cehe, fac parte reprezentanţi ai Comisiei pentru economie, agricultură și transport din Senatul Cehiei. Anume aceste domenii au fost în vizorul discuțiilor, ca ulterior să fie transmise la nivelul Executivului pentru intocmirea anumitor proiecte.
PETR SILAR senator al Senatului Parlamentului Republicii Cehe: "Este foarte important ca să aveți reprezentanți politici competenți în Europa care vor ști să negocieze condiții bune. Dacă d-voastră veți avea produse bune, ambalate bine și comercianți cu experienți, atunci sigur veți avea succes".
Din 2012 Republica Moldova menține relații de parteneriat cu companiile energetice din Cehia. În baza unui proiect de parteneriat, companiile noastre au procurat din Republica Cehă cazangerii care funcționează pe bază de biomasă și au primit consultanță pentru a le instala. De menționat că experiența Cehiei în acest domeniu este importantă pentru Moldova Și în acest caz partenerii din Cehia au venit cu asistență și consultanță în domeniu.
VERONIKA VRECIONOVA senator al Senatului Parlamentului Republicii Cehe: "Republica Moldova este o țara agrară, iar energia pe bază de biomasă este o alternativa energetică foarte pozitivă cu o singura condiție, să se folosească din deșeuri agricole și în nici un caz nu recomand să se facă plantații de culturi care nu se folosesc decât în producerea de biomasă".
Vizita oficialilor cehi în RM va dura patru zile, timp în care aceștia vor avea întrevederi cu mai mulți demnitari moldoveni și vor fi discutate popențialele proiecte de parteneriat dintre aceste state.

Comentarii