01.09.2014 13:54

REUNIUNE SIMBOLICĂ LA CHIȘINĂU

Toți cei 28 de miniștrii de Externe ai Uniunii Europene și-au dat întâlnire astăzi, la Chișinău pentru a participa la Reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova. Scopul vizitei a fost de a elabora un plan de acțiuni în vederea punerii în aplicare provizorie a Acordului de Asociere și de Liber Schimb semnat de Moldova cu UE. Șefii diplomației europene au discutat despre suportul financiar pentru producătorii agricoli moldoveni care sunt în căutarea noilor piețe de desfacere, precum și despre continuarea reformelor din justiție, dar și situația din regiune.

Cea dea noua Reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova a fost prezidată de România și de Franța. Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman a menționat că această întâlnire are o importanță simbolică pentru că de astăzi va fi pus în aplicare provizorie, Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană.

Țările membre ale UE și-au manifestat susținerea parcursului european al Republicii Moldova, în contextul situației tensionate din regiune, dar și a dificultăților de export pe piața estică.

La reuniune a participat și Comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Štefan Füle, care a declarat că impementarea Acordului de Asociere și Liber Schimb va moderniza ramurile de bază ale economiei Republicii Molodva.

ŠTEFAN FÜLE comisar european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate: Acordul de Asociere, după cum știți este un document complex, nu este doar despre deschiderea pieței europene, fără bariere comerciale. Ci ajută producătorii să fie mai competitivi, de exemplu în domeniul agriculturii, poate susține financiar în vederea construcției mai multor stații de depozitare, sau să ghideze în ceea ce privește corespunderea criterințelor fitosanitare.

Reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM) a fost lansat în luna ianuarie 2010 la iniţiativa României şi Franţei, cu scopul de a promova interesele Republicii Moldova în cadrul tărilor europene. Prima reuniune de acest gen a fost organizată la Chişinău, în luna septembrie 2010.

Comentarii