21.08.2014 14:28

RUSIA A REVĂZUT LISTA ININTERDICȚIILOR

Rusia renunţă la câteva dintre interdicţiile impuse ţărilor UE și SUA, în ceea ce privește importurile. Potrivit Guvernului de la Moscova, decizia a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că piața internă nu are resurse suficente pentru a înlocui o serie de produse importate, informează money.ro.

Pe lista produselor care vor putea fi importate din ţările asupra cărora se extinde embargoul se află seminţele de cartof, mazăre, porumb dulce şi ceapă, precum şi somonii şi păstrăvii pentru crescătoriile de peşte.
De asemenea, din ţările din Vest vor putea fi importate suplimente alimentare, vitamine şi minerale, precum şi produse lactate fără lactoză.

Astfel, hotărârea, care este semnată de prim-ministrul Dimitri Medvedev, reduce parţial interdicţiile impuse de către Rusia ţărilor din Uniunea Europeană, Statelelor Unite, Canadei, Australiei şi Norvegiei, ca răspuns la decizia acestora de a sancţiona guvernul de la Moscova pentru anexarea Peninsulei Crimeea şi susţinerea separatiştlor proruşi din estul Ucrainei.

Ridicarea unora dintre interdicţii vine ca urmare a scrisorii adresate de Societatea pentru Protecţia Consumatorilor Guvernului rus, în care organizaţia solicită ca anumite produse să fie eliminate din lista neagră. Societatea a explicat că anumite categorii de cetăţeni, cum ar fi sportivii şi bolnavii de diabet, au de suferit de pe urma embargoului impus la unele importuri de alimente.

Comentarii