22.01.2015 16:03

Se cer patru REUNIUNI MINISTERIALE la Chișinău

La Chișinău vor organizate patru reuniuni ministeriale în domeniul transporturilor, economiei, sănătăţii şi turismului, în primul semestru al anului 2015, perioadă în care Republica Moldova va deţine preşedinţia Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră.

În perioada Președinției va fi acordată o atenție deosebită sporirii interacțiunii OCEMN-UE, ceea ce va contribui la consolidarea potenţialului cooperării în zona Mării Negre.
Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi a evidenţiat faptul că Preşedinţia Republicii Moldova va promova o agendă orientată pe domenii concrete de cooperare, printre direcțiile de acţiune prioritare fiind: facilitarea comerţului şi îmbunătăţirea activităţilor economice, dezvoltarea infrastructurii transportului, consolidarea sistemelor de sănătate, crearea unui cadru efectiv de cooperare în domeniul turismului şi culturii, precum și continuarea procesului de reformare al OCEMN.
R. Moldova va prezida în această perioadă şi reuniunile Adunării Parlamentare şi Consiliului oamenilor de afaceri. La finele mandatului țara nostră va găzdui reuniunea Consiliului Miniştrilor de Externe, care va reprezenta evenimentul de bilanţ al progreselor realizate pe parcursul mandatului.

Comentarii