03.02.2015 14:32

Stanislav Pavlovschi: "Pentru reformarea Justiției este nevoie de VOINȚĂ POLITICĂ"

Mişcarea Civică Tinerii Moldovei a lansat recent o petiție, adresată guvernării, cerând ca aceasta să fie mai responsabilă și să aibă o poziție fermă în vederea viitorului Republicii Moldova.

Totodată, reprezentanții Mișcării au cerut ca în funcțiile de procuror general și președinte al Curții Supreme de Justiție să fie numite persoane din UE recomandate de către partenerii strategici de dezvoltare.

Cu siguranță, întreg sistemul judiciar necesită schimbări, dar pentru aceasta este nevoie de voință politică

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii ”În numele Legii” de către avocatul Stanislav Pavlovschi, ex-judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Solicităm autorităților declararea stării de captivitate a instituțiilor de drept și eliberarea acestora, numirea unui procuror și a specialiștilor din UE”, se spune în petiția, lansată de Mişcarea Civică ”Tinerii Moldovei”. Invitat în cadrul emisiunii, ”În numele Legii”, avocatul Stanislav Pavlovschi, a subliniat că este nevoie de reforme în justiție, mai mult, acestea trebuie să aibă un caracter mult mai profund.

Stanislav Pavlovschi a explicat și faptul de ce problema privind numirea Procurorului General este atât de stringentă și pe ordinea de zi, astfel, încât, a atras atenția întregii societăți civile.

Petiția înaintată de mișcarea ”Tinerii Moldovei” a fost transmisă Parlamentui și fracțiunilor parlamentare și a fost propusă pentru semnare cetățenilor.

Comentarii