01.04.2015 14:42

ASOCIAȚIA BUSINESSULUI EUROPEAN, LA TREI ANI DE ACTIVITATE

Aniversare de zile mari. Aseară Asociația Businessului European (EBA Moldova) a sărbătorit 3 ani de activitate. La eveniment au participat peste 100 de invitați, fondatori și membri ai asociației, ambasadori și nu în ultimul rând delegați ai UE. Scopul evenimentului a fost prezentarea realizărilor pe parcursul ultimului an de activitate.

Cu ocazia înplinirii a 3 ani, EBA Moldova a făcut o retrospectivă a activității. Gazda evenimentului a fost președintele Asociaţiei Business-ului European în Moldova, Silvia Radu. Potrivit ei, pe parcursul anului 2014, Asociația pe care o conduce a contribuit la atragerea investițiilor noi în economia țării și la realizarea proiectelor comune cu partenerii europeni.

La rândul lor, membrii asociației, au menționat că activitatea acesteia este oportună, cu atât mai mult, cu cât, asociatia reprezintă interesele atât la nivel național cât și internațional, având în vedere că în Moldova nu este atât de ușor să dezvolți o afacere.

Activitatea EBA Moldova este apreciata și peste hotare, iar un un partener de încredere al Moldovei este statul vecin, România.

Asociaţia Businessului European este o organizaţie independentă, nonguvernamentală, înființată de unii dintre cei mai mari investitori din Republica Moldova. Asociația reprezintă o instituție fondată sub auspiciul Delegației UE în Republica Moldova, având drept scop alinierea economiei naționale și a legislației în domeniul de afaceri la standardele UE.

Comentarii