21.08.2014 09:06

BURSE DE MERIT PENTRU EMINENȚI

Cei mai buni 77 de elevi și studenți din țară vor primi burse de merit. Lista candidaților pentru Bursa Republicii, Bursa Guvernului, Bursa Gaudeamus și Bursa Președintelui a fost aprobată de Executiv, care a alocat în acest scop peste 80 de mii de lei din bugetul de stat.

Potrivit serviciului De presă al Cabinetului de miniștri, 12 studenți vor primi Bursa Republicii, în valoare de 1320 de lei, iar 30 de studenți vor primi Bursa Guvernului, care însumează 1100 de lei. Totodată Guvernul a hotărât să acorde altor 15 tineri Bursa Președintelui, dintre care 10 studenți vor primi burse câte 1200 de lei, iar 5 - câte 930 de lei. De Bursa Gaudeamus în acest an vor beneficia 20 de elevi care vor primi câte 800 de lei. Candidații pentru a primi bursa de merit trebuie să obțină la sesiunea de vară din anul de studii 2014-2015 o medie mai mare de 9 puncte. De asemenea, aceștia trebuie să prezinte activitățile educaționale, culturale, sportive, curriculum vitae, activitatea științifică, publicațiile și scrisorile de recomandare. Dosarele candidaților au fost examinate de o comisie specială din cadrul Ministerului Educației.

Comentarii