17.10.2016 14:31

Exercițiu de lichidare a consecinţelor unor accidente chimice

Pompierii cehi, împreună cu colegii lor moldoveni, au organizat un exerciţiu privind prevenirea şi lichidarea consecinţelor unor accidente chimice.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, la lecţiile teoretice şi practice au participat 24 de angajaţi ai Serviciului Salvatori şi Pompieri, care pe parcursul a şapte zile au fost pregătiţi de 12 pompieri cehi.

Conform scenariului, a avut loc un accident rutier în urma căruia s-a scurs o cantitate impunătoare de substanţă nocivă. Salvatorii au avut misiunea de a identifica substanţa periculoasă şi de a stopa contaminarea chimică. În cîteva minute a fost evacuată o persoană care se afla în zona de risc, iar specialiştii au localizat scurgerea. Pompierii au utilizat echipament de protecţie, iar ulterior acesta a fost decontaminat.

Aplicaţiile au avut loc în cadrul parteneriatului moldo-ceh de gestionare a situaţiilor de risc. În urma proiectului, pompierii din Republica Moldova au beneficiat de echipament de decontaminare chimică, defibrilatoare, un modul de instruire, dar şi de o cisternă destinată antrenamentelor.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale colaborează cu reprezentanţii cehi din anul 2015. Conform parteneriatului, a fost posibil anterior construcţia unui container cu fum destinat pregătirii pompierilor pentru mediu nociv. Valoarea totală a proiectului este de peste 300 de mii de euro, bani oferiţi de reprezentanţii cehi pentru echipament şi instruire.


SURSA

Comentarii