25.02.2015 11:20

Criza de medicamente în spitale va fi stopată

Astăzi, Guvernul a aprobat modificări la Regulamentul de achiziții a medicamentelor și altor produse de uz medical. Documentul impune condiții mai drastice atât furnizorilor de medicamente, cât și directorilor de spitale.

Ministrul Sănătăţii, Mircea Buga a declarat că prin hotărârea aprobată astăzi se urmărește responsabilizarea furnizorilor de medicamente şi înăsprirea sancțiunilor pentru nelivrare.
Potrivit modificărilor, penalitatea pentru furnizori va crește de la 0,1% la 5% pentru fiecare zi de întârzire la livrarea medicamentelor procurate prin Agenția de Achiziții Publice. Astfel, penalitatea ar putea ajunge la un cuantum de 50% din valoarea contractului. Directorii de spitalea urmează să prezinte lunar Ministerului Sănătății rapoarte privind asigurarea instituțiilor cu medicamente și produse de uz sanitar.

Comentarii