21.10.2016 14:20

Cum să prinzi doar verde la semafor. Soluţia umitoare propusă de Ford

Ford testează o tehnologie prin care şoferul este informat cu ce viteză să meargă pentru a prinde în permanenţă verde la semafor.

Drumul spre birou sau spre casă poate deveni frustrant chiar şi atunci când şoseaua nu este aglomerată, în cazul în care eşti nevoit să aştepţi culoarea verde la multe semafoare. De altfel, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, un şofer pierde două zile pe an la culoarea roşie a semaforului.

Cei de la Ford s-au gândit însă la o soluţie interesantă pentru a rezolva această problemă şi au dezvoltat tehnologia Green Light Optimal Speed Advisory. Aşa cum sugerează şi numele, această funcţie permite maşinii să citească datele despre funcţionarea semafoarelor din trafic şi să recomande şoferului viteza potrivită pentru a nu prinde niciodată roşu. Viteza recomandată este afişată pe o tabletă montată la bord care include o hartă şi un vitezometru digital.

În plus, chiar dacă trebuie să aştepte la semafor, sistemul oferă informaţii despre cât timp durează până la apariţia culorii verzi.

„După o zi lungă, nimic nu este mai rău decât să prinzi roşu după roşu în drum spre casă şi să fii nevoit să opreşti şi să repornesti la fiecare intersecţie. Această tehnologie permite îmbunătăţirea circulaţiei şi oferă reduceri ale emisiilor de consum de carbon şi a consumului de carburant”, explică Christian Ress, supraveghetor al tehnologiilor de asistenţă din cadrul Ford.

Pentru ca un astfel de proiect să aibă succes, este însă esenţial ca semafoarele să fie corelate şi să poată transmite date, ceea ce nu se întâmplă în România. Un alt proiect derulat de Ford este Emergency Electronic Brake Lights, prin care şoferul este avertizat că un vehicul aflat în faţă frânează violent, chiar dacă acesta nu este vizibil şi chiar dacă acesta se află o distanţă de până la 500 de metri în faţă.

Ambele proiecte se vor desfăşura pe drumuri publice din Milton Keynes şi Coventry pe parcursul următorilor doi ani cu unităţi Ford Mondeo Hybrid. de anul viitor, Ford va implementa şi alte tehnologii de acest gen prin care şoferii vor fi avertizaţi că un vehicul blochează o intersecţie din faţă sau ca o maşină de salvare, poliţie sau pompieri se apropie de zona respectivă.

SURSA

Comentarii