29.07.2014 11:54

CUPA BUSINESSULUI CREATIV

Astăzi a fost prezentat campionul național al cupei businessului creativ. Concursul, care a adunat peste 30 de participanți este desfășurat pentru prima dată la noi în țară. Învingătorii, doi tineri inventivi, ne vor reprezenta țara în finla concursilui, care va avea loc în Danemarca.

Învingătorii concursului creativ de business, sunt doi tineri care promovează joaca educativă.

Inovația lor este EduJoaca. EduJoaca este o afacere cu jucării educative, ce ușurează viața părinților care nu știu cu ce să-și mai surprindă copii. Fiecare joc este potrivit vârstei, temperamentului și necesităților copilului. Prin joc micuții se distrează dar în același timp își dezvoltă inteligența și își valorifică potențialul creativ. Ideea acestei afaceri, spun câștigătorii, le-a venit în urmă cu trei ani.

Concursul "Creative Business Cup", organizat pentru prima dată în Moldova, a avut drept scop descoperirea antreprenorilor cu idei interesante și unice. Printre cele mai inventive idei se numără aplicațiile soft, care permit copiilor să citească povestea ”Scufița Roșie” în mai multe limbi, precum și decorațiunile interioare din materiale naturale, ecologice și cel mai important reciclabile. Cei, care au participat la concurs, au luptat pentru șansa de a reprezenta țara noastră la concursul global al industriilor creative. Potrivit organizatorilor, participanții nu au avut nici o restricție, aceștea trebuiau doar să prezinte ideiile lor de afaceri în limba engleză.

Concursul global al industriilor creative este organizat în Danemarca începând cu anul 2010. Anul acesta concursul va avea loc în luna noiembrie. La eveniment vor participa 60 de țări din întreaga lume. Învingătorii vor beneficia de sume bănești și de posibilitatea de a atrage investitori pentru afacerile lor inedite.

Comentarii