16.10.2014 10:00

EXISTĂ INVENȚII CIUDATE, DAR FOARTE UTILE PENTRU FIECARE. GALERIE FOTO

De invenţii năstruşnice lumea nu duce lipsă, dar unele dintre ele chiar au o oarecare utilitate practică, ca în cazul celor care îi aparţin britanicului Dominic Wilcox.


Invenţiile sale includ, scrie The Guardian, un pat cu salteaua în formă de corp omenesc;

condeiul pentru nas ce poate fi folosit pe ecranul tactil al telefonului atunci când posesorul are mâinile ude;

pantofii care te duc acasă, prevăzuţi cu leduri în zona degetelor şi tehnologie GPS;

ori umbrela ghiveci, unde se pot pune plăntuţe pe care proprietarul le udă când o foloseşte pe timp de ploaie.

Un alt obiect creat de Wilcox, de data aceasta pentru o licitaţie în scopuri caritabile, este coşul de gunoi cu xilofon.

Instrumentul muzical este instalat pe coş sub forma unei spirale pe care coboară o biluţă de metal, producând sunete melodioase ori de câte ori cineva deschide capacul.

În fine, o altă invenţie a excentricului este un dispozitiv auditiv care permite ca urechea stângă să audă sunetele pe care în mod normal le aude urechea dreaptă şi invers, scrie BM. Efectul, pentru cel care foloseşte dispozitivul, este de dezorientare, cum era şi normal, însă Wilcox susţine că merită încercată experienţa, măcar de curiozitate, ba chiar că în timp organismul s-ar putea adapta la acest mod nou de a recepta sunetele.

Comentarii