01.10.2014 15:48

EXPOZIȚIA B2B, O PERSPECTIVĂ PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR

S-a dat start celei de-a 2-a ediții a expoziției-forum de produse și servicii pentru afaceri B2B EXPO, în cadrul căreia 66 de agenți economici, co-organizatori și parteneri atât din țară cât și de peste hotare vor stabili contacte, vor identifica noi strategii și vor face schimb de informații.

Potrivit organizatorilor pe durata celor trei zile ale expoziției, participanții vor beneficia de 30 de evenimente ce presupun seminare, mese-rotunde și business-networkingevent-uri care vor fi conduse de experți străini consacrați în domeniul consulatanței în afaceri.

Valeriu Lazăr, directorul Camerei de Comerț și Industrie, prezent și el la inaugurarea expoziției a declarat că organizarea acestor trainguri și întrevederi între oamenii de afaceri este foarte importantă pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova, odată ce sectorul economic trece astăzi prin mai multe schimbări.

Agenții economici și reprezentanții companiilor de consultanță în afaceri atât din țară cât și de peste hotare s-au arătat foarte dispuși să participe la traininguri, la dialoguri și negocieri.

Pentru prima oară suntem în Moldova și sperăm că aici compania noastră va găsi perspective. Noi oferim consultări în afaceri, proiecte investiționale. Am lucrat în Lituania, Belarus, foarte mult în Ucraina, iar acum dorim să lucrăm și în Republica Moldova.

Expoziția-forum de produse și servicii pentru afaceri se poziționează ca cea mai importantă platformă interactivă pentru comunicare în afaceri din Republica Moldova.

Comentarii