07.09.2016 10:30

Festivalul „Maria Bieșu” va aduna un număr impunător de artiști străini

Ediția din anul acesta a Festivalului Internațional de Operă și Balet (TNOB) „Maria Bieșu” este una specială, dedicată celor 25 de ani de independență a Republicii Moldova.

La Festivalul vor lua parte un număr impunător de artiști atît autohtoni, cît și internaționali.

Festivalul se va desfășura în perioada 9-18 septembrie și va include patru opere și trei balete, iar pe final – Gala, unde va răsuna muzica compozitorului Eugen Doga.

„Ediția din acest an va fi mai curioasă, mai interesantă, iar pentru artiști este o provocare. În anul curent vom avea un număr impunător de artiști veniți de peste hotare”, a menționat directorul TNOB, Ion Grosu, în cadrul unei conferințe de presă.

Prezentă la conferință, ministrul Culturii, Monica Babuc, a subliniat faptul că acest festival „este cu un an mai mic decît independența Moldovei”. „Festivalul pe care-l avem este un lucru extraordinar, care ne demonstrează că avem o școală de teatru liric, că avem talente minunate și că avem un teatru ce menține aprinsă flacăra celor 20 de ediții care au fost ghidate, inițiate de primadona Maria Bieșu”, a afirmat Babuc.

În cadrul festivalului vor fi prezenți artiști autohtoni, dar care au obținut faima pe cele mai mari scene teatrale din lume. Alături de aceștia, vor fi invitați din Spania, Polonia, Rusia, Ucraina, România și alte țări.

SURSA

Comentarii