06.10.2014 13:12

FESTIVALUL "TULBUREL" A ADUNAT SUTE DE CHIȘINĂUIENI ȘI OASPEȚI DIN STRĂNĂTATE

Foto: allmoldova.com


În acest weekend chișinăuienii și oaspeții capitalei au participat la festivalul ”Tulburel”. Sărbătoarea a fost organizată pentru a două oară la ”Moldexpo”, iar cei prezenți au avut ocazia de a degusta primele vinuri din această toamnă.

La ediţia din anul curent au participat circa 50 de companii din domeniul viti-vinicol şi alimentaţiei publice, meşteri populari, precum şi circa trei mii de turişti din mai multe ţări ale lumii. Companiile au adus vin proaspat, abia fermentat, din strugurii ultimei recolte. Cei care au dat startul evenimentului au fost chiar oficialii.

Primii, care au gustat din licoare au fost chiar oficialii. Vicemunistrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Tudor Copaci a spus că aceste evenimente se organizează cu scopul de a promova vinurile noastre.

Sărbătoarea a fost organizată la ”Moldexpo”, iar gazda evenimentului esrte de părere că astfel de evenimente reprezintă o platformă pentru producătorii și distribuitorii de vinuri de a comunica și a interacționa nemijlocit cu clienții.

"Vinul dulce îmi este pe gust, ca de exemplu roșu de Cabernet, însă ținând cont că acesta e primul vin al sezonului evident că nu e așa, poate doar mustul ar fi mai dulce", a spus un vizitator al evenimentului.

O sticlă de vin era vîndută la un preț de 30 - 40 de lei. Sărbătoarea a fost marcată și în Piața Marii Adunări Naționale.

Comentarii