21.10.2016 13:31

Utilizarea imaginilor cu copii pe ambalajele produselor nocive, interzisă

În activitățile de promovare și publicitate a produselor nerecomandate copiilor este interzisă implicarea minorilor.

La fel, nici imagini cu chipurile copiilor nu vor putea fi utilizate în acest sens, informează NOI.md.

Un ordin în acest sens a semnat astăzi ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan. Documentul are menirea să amelioreze statutul nutrițional al copiilor în instituțiile de învățămînt și să reglementeze publicitatea produselor dăunătoare pentru sănătatea lor.

Pe 26 august a intrat în vigoare legea prin care au fost modificate și completate cîteva acte legislative privind produsele alimentare și publicitatea lor. Actele legislative în cauză interzic prepararea, comercializarea sau distribuirea produselor alimentare nerecomandate preșcolarilor și elevilor în instituțiile de învățămînt general și profesional tehnic, precum și în taberele de odihnă și de întremare a sănătății copiilor și adolescenților. Mai mult, în aceste instituții este interzisă publicitatea și promovarea alimentelor dăunătoare.

Printre produsele sus-menționate se numără: ciocolata, bezelele, chipsurile, hamburgherii, gogoșii, sandwich-urile pizza, mezelurile, snacks-urile, alunele sărate, băuturile răcoritoare și energizante etc.

Responsabili de supravegherea instituțiilor școlare sînt medicii șefi ai centrelor de sănătate publică. Persoanele care nu vor respecta prevederile în vigoare vor fi sancționate cu o amendă ce variază între 10 și 150 de unități contravenționale pentru persoane fizice și între 100 și 500 de unități contravenționale aplicate persoanelor juridice cu sau fără privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la trei luni la un an.

SURSA

Comentarii