09.09.2014 14:13

MAI APROAPE DE PARLAMENT! CETĂȚENII VOR PRIMI CONSULTAȚII CU PRIVIRE LA SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR COTIDIENE

Începând de astăzi, cetățenii din centrul și sudul țării vor avea ocazia să cunoască mai detaliat cu ce se ocupă legislativul, dar și să profite de ajutor consultativ în vederea soluționării unor probleme cotidiane. Astăzi la Leova a fost inaugurat al treilea Oficiu Teritorial de Informare a Parlamentului, care va răspunde necesităților cetățenilor din 8 raioane. Partenerii proiectului sunt Progaramul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Ambasada Suediei în Republica Moldova.

Administrația Centrului Teritorial de Informare a Parlamentului a îndemnat cetățenii să apeleze la serviciile oferite de instituție pentru ca problemele lor să fie auzite de aleșii poporului, astfel contribuind la consolidarea transparenței din țară.

Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Corman a specificat că asemenea proiecte sunt realizate cu scopul de a îndema cetățenii să fie mai activi și să se implice în procesele decizionale ale țării.

Oficiul din Leova va răspunde la solicitările cetățenilor din raioanele: Cantemir, Cahul, Ialoveni, Nisporeni, Cimișlia, Leova, Hâncești și Căușeni. Locuitorii din zona respectivă afirmă că deseori nu știu la ce instanțe ar trebui să se adreseze în caz de necesitate.

Astfel de centre teritoriale au mai fost deschise în raioanele Edineț și Comrat, iar până la sfîrșitul lunii septembrie autoritățile intenționează să inaugureze încă un Centru de Informare a Parlamentului la Orhei. Programul-pilot de creare a oficiilor de informare a fost elaborat în cadrul proiectului PNUD şi implementat cu sprijinul Guvernului Suediei pentru a stabili o mai bună interacţiune între aleșii poporului şi societatea civilă.

Comentarii