05.08.2016 11:35

Meteorologii au prelungit codul galben de temperaturi fierbinți. La Cahul, termometrele vor arăta + 36 °C

Serviciul Meteorologic de Stat a prelungit alerta de cod galben de caniculă, care trebuia să expire azi 5 august, cu încă o zi.

Astfel, meteorologii anunță că în perioada 5-6 august se prevede la fel vreme caniculară, iar temperatura maximă a aerului după orele amiezii va atinge valori de până la 33°C și mai mult, scrie realitatea.md.

Totodată, pentru ziua de mâine, 6 august, meteorologii prognozează temperaturi de până la +36 °C în raioanele de sud ale țării, Cahul și Ceadîr-Lunga; + 35 °C la Comrat și Cimișlia și cu un grad ma puțin în raioanele Ștefan-Vodă, Leova și orașul Tiraspol.

La Chișinău mâine vor fi +33 °C, aceleași temperaturi se vor înregistra de asemenea, la Călărași și Dubăsari.

Cu un grad mai puțin, + 32 °C, va fi la Ungheni, Orhei, Rîbnița și Bălți.

Totodată, în raioanele Edineț, Briceni și Soroca vor fi +31 °C.

Duminică, temperaturile aerului vor scădea cun circa trei grade, iar în partea de nord a țării se preconizează ploi.

SURSA

Comentarii