13.02.2015 08:37

O fată de 12 de ani a murit de gripă

O fată de 12 ani din Valea Perjei, raionul Taraclia a murit, acum câteva zile, din cauza complicaţiilor provocate de gripă. Medicii legişti au constat gripă cu evoluţie fulminantă, care a afectat plămânii.

Asistenta medicului epidemiolog de la Centrul raional de Sănătate Publică Taraclia, Svetlana Stoianova, a declarat pentru IPN că, în 6 februarie, medicul de familie a diagnosticat-o cu infecţie virală acută şi i-a prescris tratament ambulatoriu. Fata s-a simţit rău pe parcursul nopţii, iar dimineaţa părinţii au chemat ambulanţa. Ajungând în secţia de internare, medicii au constat decesul.

Specialiştii au prelevat probe de la părinţi şi persoanele cu care fata a fost în contact. S-a constat că doar tata a acuzat simptome uşoare de gripă.

Acum câteva zile, o femeie de 45 de ani din municipiul Chişinău a murit din cauza complicaţiilor virusului gripal AH1N1.

Comentarii