18.10.2016 06:50

Populaţia Republicii Moldova este în scădere

Până în anul 2035, populaţia Republicii Moldova ar putea ajunge, conform unor estimări, cu 28,4 la sută mai puţină decât în anul 2014.

Despre politicile demografice ale Republicii Moldova s-a discutat în cadrul reuniunii Consiliului Internaţional de Asistenţă în domeniul Populaţiei şi Dezvoltare – Republica Moldova, care a început luni, 17 octombrie, la Chişinău şi va dura două zile, relatează Radio Moldova Actualităţi. Conform unui studiu realizat de Fondul pentru Populație al Organizației Națiunilor Unite, speranța de viață din Republica Moldova este cea mai mică din țările din cadrul Parteneriatului Estic. La capitolul îmbătrânire se anticipează o creștere a ponderii vârstnicilor de la 12 la sută până la 30 la sută în perioada 2015 - 2060. Tendințele demografice negative au fost amplificate de emigrația pasivă semnificativă. Se estimează că, anual, un procent din populația Republicii Moldova migrează.

Prezentă la Reuniunea Consiliului Internațional de Asistență în domeniul Populației și Dezvoltare – Republica Moldova, vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici, s-a referit la rolul Parlamentului în promovarea politicilor în domeniul populație și dezvoltare.

„Din punctul meu de vedere, trebuie să vorbim despre rolul tuturor instituțiilor statului în acțiuni concrete, cu impact și eficiente pentru stoparea declinului demografic și, totodată, încurajarea tinerilor plecați peste hotarele țării de a se întoarce acasă, și încurajarea tinerilor care încă nu au luat o decizie referitor la viitorul lor, pentru ca aceștia să rămână în Republica Moldova”, a declarat Liliana Palihovici.

Totodată, ministra Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, a prezentat viziunea conceptuală a politicilor în domeniul populației și dezvoltare în Republica Moldova, menționând că programul anterior a fost supus unei finanțări și evaluări slabe, fără a fi luate în considerare drepturile omului și egalitatea de șanse între femei și bărbați.

„Programul care a fost dezvoltat și care a fost încercat să fie implementat, de fapt, nu a produs rezultatele la care ne-am așteptat noi cu toții. Și acest lucru s-a întâmplat din mai multe motive. Unul din ele este pentru că acest program nu a fost început într-o variantă în care ar fi putut fi implementat, ne vorbesc și rezultate evaluării. De fapt, rezultatele spun că chiar dacă am fi implementat toate acțiunile din acest program, puțin probabil că rezultatele ar fi fost cele așteptate. Nu în ultimul rând, deoarece acest program nu este singurul care nu a fost finanțat corespunzător, totodată, a fost un program care, poate, nu a avut și un cadru de monitorizare și evaluare care să fie coerent și care să ne ajute de fapt să evaluăm impactul acestor politici”, a declarat Stela Grigoraș.

Boris Gîlcă, consilier principal de stat, a prezentat viziunea Guvernului cu privire la politicile demografice, menționând că este necesară o abordare nouă.

„Republica Moldova are nevoie de un nou cadru de politici în materie de populație, un nou cadru de politici bazat pe teoria schimbării, bazată pe acele tendințe demografice și provocări. Un lucru foarte provocător pentru Republica Moldova rămâne a fi migrația. Este important să ne axăm și pe acest domeniu”, a spus Boris Gîlcă.


SURSA

Comentarii