10.11.2016 15:05

Primul forum moldo-român în domeniul justiţiei

Reprezentanţii principalelor instituţii din domeniul justiţiei şi ai societăţii civile din Republica Moldova şi România s-au întrunit, joi, la Chişinău pentru un schimb de bune practici în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei.

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Adrian Candu, şi-a exprimat speranţa ca platforma de discuţie să capete periodicitate, să devină o tradiţie, un format în care să fie dezbătute idei şi propuneri care pot fi preluate de Moldova din experienţa Românei în procesul de reformă a justiţiei.

Adrian Candu a subliniat că, din 2009 încoace, reforma sectorului justiţiei este declarată drept prioritate pentru Republica Moldova. Pentru că au avut loc anumite tergiversări, gradul de credibilitate a instituţiilor de drept a avut de suferit. „Şi pe bună dreptate, noi, politicienii, nu am reuşit să demonstrăm suficientă voinţă politică pentru ca să mergem până la capăt. Or, situaţia din Republica Moldova, criza politică şi economică pe care am avut-o, demonstrează că nu mai avem scuze şi nu mai avem timp. Şi vreau să vă asigur că ceea ce am încercat şi cred că am reuşit în acest an este să ne mobilizăm şi să punem temelia unei justiţii independente, eficiente şi corecte”, a declarat şeful legislativului.

O reformă veritabilă a justiţiei costă scump, a mai spus Adrian Candu, nu este simplu de realizat, iar exemplul României este foarte elocvent în acest sens. În calitatea sa de preşedinte al Parlamentului, Adrian Candu a dat asigurări că va merge până la capăt, cu schimbări pe toate segmentele de reformă, iar combaterea corupţiei va rămâne prioritatea numărul unu a legislativului.

Ministrul justiţiei al Republicii Moldova, Vladimir Cebotari, a spus că în ultimul an instituţiile statului au demonstrat determinare politică fără precedent în procesul de reformare. „Restanţele pe strategiile de reformă au fost primul indicator şi primul argument la răcirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi partenerii de dezvoltare. Astăzi, progresele pe care le avem în strategia de reformă a sectorului justiţiei, de rând cu reformele pe piaţa financiară, sunt primele semnale care demonstrează că Republica Moldova revine la masa discuţiilor cu partenerii săi de dezvoltare”, a spus Vladimir Cebotari.

Ministrul justiţiei al României, Raluca Alexandra Prună, a menţionat că forumul organizat la un asemenea nivel demonstrează un exerciţiu impresionant de solidaritate la care cele două părţi au răspuns. „Pentru România, relaţia cu Republica Moldova este o temă durabilă pe agenda publică. Există un consens, după cum ştiţi, la nivelul clasei politice româneşti, dar cel mai important există un consens la nivelul societăţii româneşti. Cooperarea bilaterală în domeniul justiţiei are valenţe strategice şi reprezintă o componentă esenţială pentru implementarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova şi România”, a mai spus ministrul justiţiei al României.

Raluca Alexandra Prună a adăugat că România a trecut prin procesul de reformă şi modernizare a instituţiilor statului în procesul de integrarea europeană şi va împărtăşi din experienţă, pentru că modernizare instituţiilor statului nu este posibilă fără o justiţie cu adevărat independentă.

Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, a spus că temele de colaborare interguvernamentală au intrat în ADN-ul relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Moldova. Diplomatul a subliniat că în anul curent în Moldova au fost înregistrate primele semnale pozitive în domeniu, prin adoptarea pachetului de legi privind reformarea Procuraturii Generale. La fel, sunt semnalate primele cazuri de combatere a corupţiei în instituţiile statului. Acordul de ţară al FMI cu Republica Moldova, aprobat în 7 noiembrie, demonstrează fără echivoc că reformele începute au fost apreciate nu doar la Bucureşti, dar şi pe plan internaţional.



SURSA

Comentarii