23.02.2015 15:41

Proiectele de eficiență energetică au fost aprobate! Care instituții vor beneficia de finanțare

Fondul pentru Eficientă Energetică a aprobat spre finanțare 19 proiecte de eficiență energetică pentru obiective din sectorul public. Suma estimativă a acestora este evaluată la circa 44 milioane de lei, dintre care 25 la sută vor fi acoperite de beneficiari.

Printre instituțiile, care vor beneficia de finanțare din partea fondului se numără instituții preșcolare, instituții de învățământ preuniversitar, de cultură și instituții medicale din municipiul Chișinău, și din alte raioane ale țării. Conform datelor fondului pentru eficiență energetică, în anul 2014 au fost aprobate spre finanțare alte 85 de proiecte de acest gen, în care contribuția Fondului este de 80 la sută din costurile proiectului.

Comentarii