În numele legii

În numele legii
În numele legii
  • Luni
  • 20:00

Emisiunea aceasta va fi o premieră pentru televiziunea din Republica Moldova. Vom propune o abordare mai amplă și mai profundă a înțelegerii fenomenelor care se întâmplă în justiția din RM. Vom oferi platformă de discuții pe subiecte cheie legate de reforma justiției, și anume a sistemului judiciar, procuraturii, reforma anticorupție dar și altele. De altfel, tematica anticorupție va fi un promotor a tot ce facem. Vom analiza prin invitații noștri dar și prin prisma propriilor analize, ce experiențe de justiție din trecut au fost ignorate fără a consulta concursul integrității și moralității pe care îl aveau. Vom pune întrebări care au fost uitate de societate dar și de participanții la actul justiției. La fel ne interesează cazurile de rezonanță și cele care au fost uitate pe rafturile funcționarilor. Avem însă o regulă de care ne vom conduce. Politica emisiunii ”În numele legii” este îndreptată exclusiv spre corectitudine în abordări și toleranța zero față de interesele politice în general.

Cea mai recentă ediție

 

14.07.2015 08:39

13.07.2015 ÎN NUMELE LEGII: În ce măsură canicula poate bloca eforturile în procesul de integrare a Republicii Moldova în UE

Săptămâna trecută a fost una caniculară la direct. Potrivit Raportului de Stare a Ţării pentru 2015, realizat de experţii Centrului Expert-Grup, Moldova se confruntă cu cele mai mari provocări la adresa securităţii sale economice din 1991 încoace.
Întrebarea este în ce măsură aceste probleme pot bloca eforturile în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, mai ales în contextul actual de instabilitate politică de la Chişinău?
Despre acestea, dar şi alte subiecte, discutăm cu invitaţii emisiunii „În numele legii”: Viaceslav Ioniţă, doctor în economie, Anatol Ţăranu, director POLITICON şi Gârbu Viorel, expert în economie. 

Alte emisiuni

Sondaj

Nu există nici un sondaj.


Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function generate_hot_faces_of_show() in /var/www/mbc.md/modules/shows/templates/hot_faces_of_show_template.php:2 Stack trace: #0 /var/www/mbc.md/templates/show_page_template.php(75): include_once() #1 /var/www/mbc.md/interfaces/default.php(64): include('...') #2 /var/www/mbc.md/content.php(654): include('...') #3 /var/www/mbc.md/index.php(78): include_once('...') #4 {main} thrown in /var/www/mbc.md/modules/shows/templates/hot_faces_of_show_template.php on line 2