În numele legii

În numele legii
În numele legii
  • Luni
  • 20:00

Emisiunea aceasta va fi o premieră pentru televiziunea din Republica Moldova. Vom propune o abordare mai amplă și mai profundă a înțelegerii fenomenelor care se întâmplă în justiția din RM. Vom oferi platformă de discuții pe subiecte cheie legate de reforma justiției, și anume a sistemului judiciar, procuraturii, reforma anticorupție dar și altele. De altfel, tematica anticorupție va fi un promotor a tot ce facem. Vom analiza prin invitații noștri dar și prin prisma propriilor analize, ce experiențe de justiție din trecut au fost ignorate fără a consulta concursul integrității și moralității pe care îl aveau. Vom pune întrebări care au fost uitate de societate dar și de participanții la actul justiției. La fel ne interesează cazurile de rezonanță și cele care au fost uitate pe rafturile funcționarilor. Avem însă o regulă de care ne vom conduce. Politica emisiunii ”În numele legii” este îndreptată exclusiv spre corectitudine în abordări și toleranța zero față de interesele politice în general.

Cea mai recentă ediție

 

30.06.2015 07:30

29.06.2015 ÎN NUMELE LEGII: De ce politicul moldovenesc nu se apropie de caracteristicile unei competiţii civilizate

După rezultatele alegerilor locale generale recente, întrebarea care apare este de ce, de un sfert de veac încoace, de la primele alegeri parlamentare libere, politicul moldovenesc nu se apropie nici un pic de caracteristicile unei competiţii civilizate. Politicienii noştri abordează adesea un comportament şi un limbaj inacceptabil în lumea modernă.
Despre acestea vom discuta cu invitaţii ediției de astăzi: Prim vicerector ULIM, Ana Guţu, politicianul Nicolae Chirtoacă şi editorialistul Victor Ciobanu. 

Alte emisiuni

Sondaj

Nu există nici un sondaj.


Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function generate_hot_faces_of_show() in /var/www/mbc.md/modules/shows/templates/hot_faces_of_show_template.php:2 Stack trace: #0 /var/www/mbc.md/templates/show_page_template.php(75): include_once() #1 /var/www/mbc.md/interfaces/default.php(64): include('...') #2 /var/www/mbc.md/content.php(654): include('...') #3 /var/www/mbc.md/index.php(78): include_once('...') #4 {main} thrown in /var/www/mbc.md/modules/shows/templates/hot_faces_of_show_template.php on line 2